Liceul Tehnologic ,,Ion Ionescu de la Brad” com. Horia este singura unitate de învățământ agricol din județul Neamț, una din cele trei școli agricole care au fost înființate în cele trei provincii, prin Decizia Ministerului Agriculturii nr.26846 din 18 mai 1884.
În cursul celor 135 ani de existență ,,Școala de agricultură” din com.Horia, județul Neamț și-a păstrat permanent profilul agricol.
Având în vedere tradiția și faptul că dispune de resurse umane și materiale necesare formării competențelor teoretice și practice în domeniul agricol, unitatea școlară vine în întâmpinarea dezvoltarii unei comunități rurale stabile și prospere prin educație și învățământ agricol profesional, liceal și postliceal.
Elevii sunt pregătiți în această școală în domenii agricole principale: tehnician veterinar, tehnician agronom, mecanic agricol, tehnician controlul calității produselor agroalimentare, tehnician cadastru funciar-topograf.
Școala are un cararcter interjudețean, instruind elevi și din județele învecinate, oferindu-le pe lângă pregătirea teoretică și practică și posibilități de cazare și masă accesibile, ca urmare a livrării produselor de la ferma didactică.
Motivarea, orientarea și consilierea tinerilor în ceea ce privește cariera, are la bază și relațiile de parteneriat cu Universitatea de Agricultură și Medicină Veterinară din Iași și Universitatea de Agricultură și Medicină Veterinară din București.
Consiliem viitorii antreprenori, pentru a –și construi propria afacere la care să lucreze toată familia.
În unitatea noastră de învățământ se aplică un model european, eficiența sa fiind demonstrată de numeroșii noștrii elevi apreciați pe plan european (ex.Danemarca), pentru cunoștințele lor în domeniul agriculturii și pentru munca bine făcută.
Activitatea teoretică se desfășoară în 17 săli de clasă la care se adaugă laboratoarele: 1 TIC, 1 Legislație rutieră, 1 Biologie, 1 Fizică, 1 Chimie, 1 Veterinar, 1 Zootehnie, 1 Fitotehnie, 1 Horticultură și cabinetele: 1 cabinet de Limba și Literatura Română și Limba Engleză, 1 cabinet de Geografie și Istorie.
Activitatea practică a elevilor se desfășoară în prima etapă în Ferma Didactică pentru nivelul inferior de liceu, iar pentru cei din ciclul superior s-au încheiat contracte de parteneriat cu agenți economici de profil din zonă.
Fermă didactică cu dotare tehnologică prin programul PHARE-TVET, deține: sector vegetal, sector zootehnic și sector mecanizare.
Elevii școlii beneficiază de cazare gratuită la căminul internat unde sunt în permanentă supraveghere, iar masa se ia la cantina școlară, autorizată sanitar, și unde prepararea hranei, se face și cu produse provenite de la Ferma didactică asigurându-se un preț foarte bun al acesteia.
Pentru creșterea competitivității liceului și pentru că operatorii economici au solicitat, avem următoarele specializări: învățământ profesional: Mecanic agricol și Comerciant vânzător, învățământ liceal: Tehnician veterinar și Tehnician în agroturism iar pentru învățământul postliceal – Tehnician în protecția plantelor și Tehnician controlul calității produselor agroalimentare.
Având în vedere toate acestea, în contextul dezvoltării agriculturii în România, suntem convinși de potențialul școlii noastre convinși de potențialul școlii noastre, demonstrat în cei 139 de ani de învățământ agricol neîntrerupt.